atâta dor
în această linişte
răspicat
de surdă
încât
pietre înfloresc
melancolia apelor
din mine
aud
umbra paşilor
zdrobiţi
sub ochii
aştrilor
te caut
fără să-ndrăznesc
(să)te pronunţ...
mă ard copacii născuţi din amprenta trecerii tale arunci-n mine fluvii cu amintiri ca o şoaptă-n auzul frunzelor te strig cutremurată privesc glasul cerului nu vreau să mă simtă fulgerul vântului